ChristianTour | blogCâte un drum spre fiecare vis

Mini concediu meu de 1 Mai

Am fost alături de jumătatea mea, de prietenii noştri, plimbăreţii Elvira şi Cosmin şi, bineînţeles, cu motocicletele noastre dragi Suzuki & Yamaha.
Am plecat, din Bucureşti, pe data de 29 aprilie, pe traseul Bucureşti –Constanţa – Vama Veche, Varna, Burgas, Kirklareri şi Istanbul.
Drumul nu a fost lipsit de peripeţii. Astfel, dacă am povesti că la Istanbul am ajuns la ora 24 nu am spune decât o parte din aventură.
După o zi întreagă de mers pe motocicletă şi o ploaie bunicică, deci frânţi de oboseală, începem să căutăm hotelul la care ne facusem rezervare. Am mai intrebat noi pe ici şi acolo, oamenii pe stradă, taximetrişti şi ce mai nimeream la acea oră din noapte. Unii, nu ştiau, iar alţii ne-au dus în eroare… ca să nu mai povestim de şocul când am auzit că unii urlau după noi: “Ceauşescu!“…După îndelungi căutări cedăm nervos cu toţii şi ne dăm seama că nu avem cine ştie ce mari şanse să mai descoperim, singuri, acel hotel care se afla pe o străduţă îngustă. Aşa că am fost nevoiţi să cerem ajutorul unui taximetrist.Contra cost, bineînţeles! I-am arătat harta şi pe unde ştiam noi că ar fi fost localizat hotelul unde veam rezervările făcute şi turcul, destul de amabil, ne roagă sa megem după el.

Nici nu stiu cu ce sa incep deoarece sunt foarte multe de spus. Experienta aceasta este unica si uneori cuvintele nu sunt de ajuns pentru a povesti “aventurile” din Istanbul. Dar o sa incerc in cateva randuri sa va povestesc cum a fost acolo si de ce aceasta experienta a fost unica.

Am plecat in Istanbul pentru un program de voluntariat.Am ajuns acolo, am asteptat sa vina cineva sa ma ia ( de la asociatia cu care am colaborat ) , intr-un final a venit cineva si apoi 12 ore de asteptare. Insuportabil. Normal ca am avut NOROC si am fost cazata la o familie de turci. Foarte amabili, m-au primit cu bratele deschise in casa lor, fara sa ma cunoasca, fara sa stie absolut nimic despre mine. Primele zile au fost destul de grele pentru ca nu cunosteam pe nimeni dar m-am adaptat foarte repede pentru ca erau incredibil de amabili si toti erau atat de prietenosi cu mine incat nici nu am avut timp sa ma gandesc ca imi este dor de casa sau de Romania.