Praga, Oraşul celor o sută de clopotniţe sau Oraşul de aur, este capitala Republicii Cehe şi este situată pe râul Vltava, în Boemia Centrală. Praga este cel mai cunoscut oraş turistic din Europa Centrală. În anul 1992, centrul istoric al Pragăi a fost inclus pe lista UNESCO a locurilor din patrimoniul cultural mondial. Farmecul Pragăi nu lasă indiferent niciun turist. Unul din motive ar fi că Praga este oraşul în care a avut premiera una dintre cele mai faimoase simfonii ale lui Mozart. Un alt motiv este arhitectura spectaculoasă. Vei găsi bine reprezentat stilul gotic, barocul, stilul renascentist, neo-clasicismul, dar şi curente moderne: cubismul şi ultra-modernismul. În concluzie, Praga este un oraş ideal pentru amatorii de cultură în general.
De vizitat
Incercati Primăria Orasului Vechi, al cărei Turn adăposteste un ceas astronomic ce datează din anul 1410, apoi Turnul Prafului de Puscă, Ghetoul Evreiesc cu sinagoga ridicată în secolul al IX-lea, orologiul evreiesc si stradutele superbe cu căsute, apoi monumentalul teatru Staroste Divaldo, cu acoperisul sau de aur, catedralele Miculas, Sf. Gheorghe si Catedrala Sf. Tyn. Dar nu vă opriti aici, vizitati cât mai mult: castele si catedrale, cartier evreiesc cu sinagogi, piete vechi, biserici baroce, vestitul pod Carol mărginit de zeci de statui si invadat de pictori si muzicanti.Castelul Pragăi este una din cele mai populare atractii ale orasului, fiind cel mai mare castel medieval din lume (570 de metri lungime, 128 de metri latime si se intinde pe o zona de 7,28 de hectare). Construit în secolul al IX-lea de către printul Booivol, castelul a fost transformat dintr-o fortareată de lemn înconjurată de metereze de pamânt, în clădirea impozantă de azi. Nu plecati din Praga fără să intrati într-o berărie veche de 500 de ani.