Italia, oficial Republica Italiană (italiană Repubblica Italiana, numele scurt este identic) este un stat suveran european, amplasat la Peninsula Italică şi câteva insule la Marea Mediteraneană, cele mai importante fiind Sicilia şi Sardinia. Se învecinează cu Franţa la nord-vest, Elveţia şi Austria la nord şi Slovenia la nord-est. De asemenea înconjoară două enclave: San Marino şi Vatican şi are o exclavă numită Campione d'Italia pe teritoriul elveţian. Capitala Italiei este Roma.Istoria Italiei este probabil cea mai importantă în privinţa dezvoltării culturale şi a dezvoltării sociale din mediterană. Ţara a fost o gazda pentru importante activităţi în timpurile preistorice, şi de aceea săpături arheologice pot fi găsite în multe regiuni: Lazio şi Toscana, Umbria şi Basilicata. După Magna Graecia, Civilizaţia etruscă şi Imperiul Roman care a venit să domine acestă parte a lumii, au urmat Evul Mediu Umanismul şi Renaşterea, care au ajutat mai apoi la formarea filozofiei şi artei europene. Oraşul Roma conţine unele dintre cele mai importante exemple de Baroc.Italia este bine cunoscută pentru arta şi cultura sa, precum şi datorită nenumeratelor ei monumente, printre care se numără Turnul din Pisa şi Colosseumul roman, dar şi pentru mâncarea sa (pizza, pasta, s.a.m.d.), vin, stilul de viaţă, eleganţă, design, cinema, teatru, literatură, poezie, arte vizuale, muzică (mai ales de operă), sărbători, şi în general pentru gust.Mişcările artistice ale Renaşterii şi barocului a apărut în Italia între secolele al 14-lea şi al 15-lea, respectiv la sfârşitul secolului al 16-lea, determinând o adevărată revoluţie artistică în Italia, mai întâi, în Europa ulterior şi apoi în întreaga lume.Fotbalul este principalul sport naţional. Italia a câştigat Cupa Mondială de Fotbal de patru ori: în 1934, 1938, 1982 şi 2006. Seria A a campionatului italian de fotbal a dat unii dintre cei mai buni jucători de fotbal la nivel mondial. Cele mai cunoscute echipe sunt A.C. Milan şi Inter Milano FC din Milano, A.S. Roma şi S.S. Lazio din Roma, Juventus din Torino şi Fiorentina din Florenţa.













