Destinatii » Santorini, Grecia

  Santorini, deseori identificata cu legendara Atlantida, e unul dintre locurile splendide in care trebuie ajuns intr-una dintre vacantele unei vieti.  

Santorini, Grecia

Descriere Santorini

 

Odata ce ai pus piciorul pe pamant, privirea iti este atrasa de peretii de roci vulcanice de diverse nuante, parca pictate (de la alb-gri la rosu, maro si negru), perfect asortate cu albastrul pur al Marii Egee.

 

Dar ca sa te convingi ca toate aceste lucruri minunate exista cu adevarat, trebuie sa le vezi cu ochii tai!

 

Geografia insulei pe scurt

 

Insula Santorini se afla in Marea Egee si este cea mai sudica dintre insulele Ciclade.

 

Acest grup de 5 insule a aparut in urma eruptiei devastatoare de acum 3600 de ani a vulcanului cu acelasi nume.

 

Casele de un alb orbitor, cu acoperisuri rotunjite, par chilii sapate in lava pietrificata. Printre ele, stradutele mici si inguste duc spre magazine si taverne cu privire la mare.

 

Un adevarat spectacol vizual, suspendata la aproape 300 de metri de tarm, capitala insulei, Fira, nu are plaja.

 

Cei care doresc sa se relaxeze la soare pot alege dintre numeroasele plaje care se afla la distante decente fata de Fira.

 

Mituri si istorie

 

Monument de arhitectura si geologie, pentru multa lume insula este emblema vizuala a Greciei.

 

Santorini, atrage turistii mai ales datorita legendei potrivit careia in aceasta regiune se afla legendara Atlantida.

 

Numele Santorini este unul mai recent, si vine de la biserica de pe insula, inchinata Sfintei Irene, numita Aghia Irini de catre greci si Santa Rini de marinarii straini.

 

Potrivit intelepciunii grecesti populare, Santorini este locul in care sunt mai multe biserici decat case, mai mult vin decat apa si mai multi magari decat barbati.

 

Distreaza - te!

 

Insula Santorini este destinatia ideala pentru cei carora le place viata de noapte.

 

Numeroasele cluburi, baruri, cafenele de pe plaja sau din statiuni ofera posibilitatea unor nopti de neuitat.

 

Iata si cateva repere. In Fira vei gasi Enigma Night Club, Koo Night Club, iar pe plaja Kamari vei putea sa te distrezi in Dom Night Club.

 

Shopping

 

Lucruri de cumparat: broderii, bunuri crosetate, covorase, produse artizanale locale, vin si naut.

 

Preturile sunt cam piperate, pentru ca locuitorii nu traiesc decat din turism. O cafea la o terasa si o apa costa in jur de 4€ fiecare.

 

Daca vrei sa iti amintesti de farmecul local din Santorini, viziteaza Ilios, in centrul orasului Fira, unde exista o oferta impresionanta de obiecte artizanale.

 

De asemenea, la mare cautare sunt bijuteriile din aur de 24 de carate. Iata doua dintre bijuteriile celebre: Thomas Jewelry si Linderi Gold Jewerly.

 

De asemnea nu uita de bauturi: Canava Antonis Argiros in Exo Gonia

 

Mancarea

 

Santorini este unul dintre locurile reprezentative pentru mancarea specific greceasca.

 

Datorita pamantului fertil de aici, Santorini este renumit  pentru legumele sale unice, cum ar fi: vinetele albe, rosiile mici denumite cherry tomatoes sau fava.

 

Nu ezita sa gusti keftedes cu rosii, facut din cherry tomatoes si musaca cu vinete si legume locale.

 

Pamantul roditor a facut din Santorini o locatie perfecta pentru cultivarea vitei de vie. Astfel, insula este faimoasa si pentru vinurile sale.

 

Vei gasi aici vinuri ca Boutari, Canava Roussos si Santo.

 

 

 

Clima

 

                       Apr. Mai Iun. Iul. Aug. Sept. Oct.
Temperatura
medie (ºC)      17  19   25   27   27     24     21
 
Durata de stralucire
a soarelui (ore)7    9   11   12   12       9       7
 

Excursii  optionale

 

- Descopera sudul Insulei Santorini

- Thira antica

- Apus de soare in Oia

- Croaziera la Caldera

 

Plaje si sporturi acvatice

 

Santorini are plaje deosebite, iar marea este ideala pentru practicarea inotului.

 

Sporturile acvatice sunt un mod placut de a dinamiza zilele insorite, deoarece in lunile iulie si august temperatura este foarte ridicata.

 

Wave Water Sports Club este situat pe plaja Perivolos, langa Chili Bar, iar pe plaja Kamari vei gasi Jet Watersports, si vei putea incerca: jet ski, schi nautic si windsurf.

 

Printre cele mai bune plaje, unele cu nisip negru si altele cu pietricele, sunt Kamari sau Armeni, Amoudi Baxedes Perissa, Monolithos și Kokini Paralia.

 

Staţiunea Kamari este recunoscuta prin plaja cu nisipul negru si fin, care se intinde pe coasta de est, locul de intalnire a practicantilor de windsurf si de schi nautic.

 

Plaja Rosie este unica datorita nisipului in doua culori, negru si rosu, si se afla aproape de Akrotiri. Plaja Alba este acesibila cu barca din Akrotiri.

 

Tot in Santorini vei gasi cateva plaje mai putin populate: Paradise, Cape Columbo si Vourvoulou.

 

 
 

Solicita inchiriere

Plecare

Destinatie