ChristianTour | blogCâte un drum spre fiecare vis

Incepuse primavara lui 2009 si inca nu stiam unde imi voi petrece concediul pe acest an. Din fericire nu ma numar printre cei care inca din 2008 stiu unde isi vor face concediul pe 2011, prefer lucrurile de ultim moment, supriza si frenezia pregatirilor de pe ultima suta de metri. Vrand sa scap de nebunia cautarilor, am “pasat” pisica prietenei mele, lasandu-i totodata si libertatea de a alege destinatia pentru concediul nostru. Libertate cred ca e un pic cam mult spus, deoarece avea un buget in care trebuia sa se incadreze, iar asta reducea enorm posibilitatile. Nu eram dispus sa platim prea mult pentru un concediu, totusi era an de criza, nu?

Dupa multe zile de cautat pe net, dupa multe oferte respinse datorita bugetului, a gasit oferta unei firme, Christiantour. Nu-mi spunea nimic, iar neincrederea pe care o avem cu totii cand vine vorba de firme de turism din Romania plana si asupra acestei necunoscute. Cine erau? Seriozitatea reprezenta pentru ei ceva mai mult decat un simplu slogan pus pe o bucata de hartie si pe care ti-o flutura in fata ochilor promitandu-ti mare cu sarea si luna de pe cer? Atunci nu stiam raspunsul la aceste intrebari.

Am avut norocul sa prindem o oferta buna – promotia “platesti un loc, merg 2” despre care initial am crezut ca e o gluma, si ca undeva la mijloc e ceva ce ne scapa. Din fericire, nu a fost asa. Oferta a fost reala si mai ales pe bugetul nostru.

Grecia, Kassandra – Policrono…cam pe acolo trebuia sa ajungem. Ne asteptam la un drum lung, obositor si la care nervii sa-ti fie intinsi la maxim de atitudinea transportatorilor, de felul in care aratau autocarele. Dar nu a fost deloc asa. Am avut parte de un drum placut, linistit si de un echipaj care nu erau straini de cuvantul “profesionalism”. Fara intentia de a peria agentia, felicitari pentru calitatea oamenilor si a serviciilor oferite.

Hotel Sun…micut, elegant, inconjurat de flori, palmieri – toate intr-o statiune mica si cocheta. Oameni simpli, linistiti, bucurosi sa vada turisti, sa-i intrebe de unde vin, dispusi sa negocieze cu tine orice. Mergand ani de zile pe litoralul romanesc, imi venea greu sa cred ca la mare poate sa fie liniste, ca te poti relaxa si ca te poti simti bine fara sa-ti sparga timpanul o boxa de la o terasa aruncata in mijlocul plajei.

Primele zile au fost “clasice”: plimbari de dimineata pe malul marii, plaja, bai si scufundari in mare. Amiaza venea repede si cautam umbra teraselor sau racoarea camerei de hotel, ca sa ne refacem pentru programul de dupa amiaza.

Desi interesante, excursiile organizate in diverse locuri nu au reprezentat o tentatie prea mare pentru noi. Insa o plimbare cu o motocicleta, avand libertatea de a alege unde sa stai si cat sa stai, sa poti schimba destinatia in ultima clipa, a fost “o oferta pe care nu am putut-o refuza”. Sa simti soarele cum te incalzeste, cum briza marii iti magaie fata (ceva mai repede decat te astepti la cei 90 km/h), sa nu-ti poti refuza nici o destinatie, e ceva ce merita incercat de oricine stie sa calareasca o motocicleta.

Din Hanioti, la vreo 5 km distanta, am inchiriat un motor. Mic, dar suficient puternic sa ne duca unde vedeam cu ochii. Iar ochii nostrii vedeau departe, chiar pana in capatul bratului.

Yamaha, DT 125, o mica bestie care timp de doua zile ne-a plimbat pana la capatul lumii, acolo unde se termina pamantul si domnea marea cea mare si albastra. Da, chiar era albastra, ireal de frumoasa. Inarmati cu o mini harta, unde aveam doar orasele si distanta intre ele, am incalecat pe motor si am pornit spre capatul bratului. Eram hotarati sa mergem pana unde nu se mai putea merge nici macar pe jos. Dupa ce am iesit de pe drumul principal si apoi de pe cel secundar (ce arata oricum mai bine ca multe drumuri de la noi) am trecut la partea de off-road. Aici am intalnit tot ce ne-am dorit: praf, pietris, teren accidentat si mai ales locuri salbatice, de o frumusete rara. Un colt uitat de lume, in care doar vantul ratacea si singurele zgomote erau cele ale pasarilor din zona. Un golf salbatic, cu o plaja mica si cativa copaci, ne-a fost locul de odihna pentru amiaza acelei zile.

Spre seara, rupti, arsi de soare, plini de praf, dar foarte fericiti, ne-am intors la hotel. Seara a fost scurta, oboseala condusului ne-a trimis repede in pat. Trebuia sa ne odihnim, deoarece a doua zi ne astepta un nou drum, alta directie.

De dimineata, am pornit la un tur de brat, de data asta prin locuri ceva mai civilizate si care ne-au scapat in prima zi. Terenul accidentat nu a lipsit nici aici. Ne-am catarat pe dealuri in care marea se vedea ca-n palma, cu peisaje dure, dar frumoase. O mica bisericuta, cocotata sus, la peste 200 m deasupra marii, contrasta puternic peste marea albastra.

De data asta, ne-am urcat pana nu a mai fost nimic de catarat. Nici macar un musuroi de furnici. Daca am fi avut si un steag, atunci ne-am fi simtit ca 2 mici exploratori ce iau cu asalt Everestul, doar ca noi eram mai norocosi: urcasem mai putin si era mult mai cald.

Ne-am despartit cu greu de tovarasul nostru de drumetii, care ne-a fost credincios in cele 2 zile si nu ne-a refuzat nici o destinatie. Puternic, torcea ca un tigrisor cand dadea de drum intins si devenea o fiara cand il puneam sa iasa de pe asfalt. Era in mediul sau, dur si nemilos cu terenul ce i se asternea in fata.

Trecuse mai mult de o saptamana de la intoarcerea noastra din Grecia si inca retraiam la fel de intens acele zile de vis. Refaceam mental fiecare drum, fiecare poteca pe care am parcurs-o, fiecare taraba la care am poposit. Poate ca felul nostru de a ne face concediul nu a fost unul obisnuit, am preferat provocarile si ne-am lansat pe drumuri in care civilatia moderna nu a apucat sa patrunda prea mult. Am vrut sa vedem locuri salbatice – si le-am vazut, am vrut sa fim liberi si sa ne alegem noi traseu – si am avut aceasta sansa. Oboseala si mai ales soarele nu ne-a iertat, dar a meritat fiecare minut si clipa. Ne-am simtit extrem de norocosi ca am putut vedea Grecia asa cum e ea, fara zorzoane, fara artificii si putem spune ca e un loc minunat.

Ne-au mai ramas cateva locuri de vizitat, iar asta e ca o datorie ce trebuie platita. Ne vom intoarce.

Anul asta stiu unde vreau sa merg in concediu…