ChristianTour | blog

iunie, 2010

Cea mai frumoasa vacanta a mea a fost aceea la Busteni.Am fost cu foarte multi prieteni si de aceea ne`am distrat de minune.A fost incredibil ne`am dus cu telecabina pana in varful muntelui.Este o priveliste ce iti taie respiratia cine ajunge in Busteni le recomand sa ajunga in varful muntelui pt ca merita.In ziua urmatoare am fost la cascada Urlatoare este cam mica dar foarte frumoasa as putea sta ore intregi sa ma uit la ea pur si simplu esti fermecat de frumusetea ei si zgmotul apei ce curge la vale este deasemenea linistitor si placut.Ziua urmatoare am fost la Gura Diham,pot spune ca este un loc foarte linistit si unde poti sa faci gratar si sa stai la plaja ore intregi.Pe seara am inchiriat niste ATV-uri si ne`am plimbat prin oras.Este un oras frumos cu oameni sociabili si amabili.Este un loc placut sa te duci in vacanta

Cea mai deosebita vacanta de pana acum a fost cea petrecuta pe insula Tenerife. Insula este cea mai mare dintre cele 7 Canare si se bucura de un climat primavaratic pe parcursul intregului an.
In Tenerife am ajuns de dimineata, dupa un zbor de aproximativ 3 ore din Madrid, am luat repede masina din aeroport, rezervata inainte pe internet si peste inca 30 de minute eram deja in holul hotelului. Masina inchiriata este o varianta foarte buna de transport pe insula; pretul este destul de mic iar benzina nu depaseste 1 EUR/l. Contra sumei de 110 EUR am avut un Seat Ibiza disponibil pentru toate cele 7 zile petrecute acolo. Conditiile sunt ca soferul sa aiba minim 25 de ani, carnetul de conducere de minim 3 ani iar plata sa se faca cu un card de credit.
Cazarea la hotel s-a facut foarte repede astfel ca alaturi de cei care tocmai ieseau de la micul dejun si se indreptau catre plaja eram si noi, facand acelasi lucru, parca nici nu am fi aterizat cu putin timp inainte.
Prima zi ne-am petrecut-o in totalitate pe plaja din Playa de las Americas, statiunea unde ne-am cazat noi. Plajele aici sunt publice si acoperite cu nisip foarte fin si negru din cauza cenusei vulcanului Teide. Nu exista nici o pietricica, nu exista nici o scoica. Pe plaja este liniste si deloc aglomerat, se pot inchiria sezlonguri si umbrele si exista un mic magazinas pentru aprovizionare cu bere si suc rece sau inghetata. In perioada cand am fost noi, luna mai, valurile erau maricele dar apa nu era foarte rece si se putea face baie.
Seara am petrecut-o pe terasa Mania, privind oceanul cu un pahar de Sangria enorm in fata.
Aceeasi atmosfera am gasit-o in urmatoarele seri si la o alta terasa, Vilaflor; aceleasi produse, putin mai scumpe insa,diferenta fiind data de pozitia sa, mai aproape de centrul statiunii dar si de ocean si de romantismul mai aparte al locului. De aici, fiecare doamna sau domnisoara pleca cu un fir de trandafir din partea casei. Aceste doua terase mi-au placut cel mai mult din toata statiunea si ne-am petrecut aproape toate serile pe aici admirand apusul de soare care in Tenerife este senzational. Culorile cerului sunt incredibile seara la apus.
A doua zi, dupa un mic dejun delicios, ca de altfel toate mesele de la Sol Tenerife, hotelul nostru, am pornit in cucerirea vulcanului. Drumul este foarte frumos si bine semnalizat; el te poarta prin ceata deasa a norilor ce raman apoi pufosi in urma, lasand loc soarelui si prin satul Vilaflor, cel mai inalt sat locuit al insulei. Sus, am avut parte de o veste putin neplacuta: telecabina nu functioneaza din cauza vantului puternic. Am primit insa un numar de telefon la care sa putem suna zilele urmatoare pentru a afla starea telecabinei inainte de a porni la drum. De la Teide am plecat mai departe, am coborat de aceasta data pe un alt drum si ne-am indreptat catre capitala insulei Santa Cruz de Tenerife. Aceasta este un orasel cochet si este dominat practic de cladirea Auditorium-ului, o constructie moderna ce te duce putin cu gandul la Opera din Sidney. Centrul orasului, purtand numele Plaza Espana, este acoperit de un lac artificial, si de copacei cu flori colorate iar dedesubt, intreaga zona subterana este parcare, mare, cu plata, extrem de utila. Parchezi masina si in 2 minute esti sus, fix in centrul orasului. Aici ne-a plouat putin insa asta nu ne-a oprit sa ne plimbam pe stradute savurand o inghetata. Santa Cruz se afla in nordul insulei unde precipitatiile sunt mult mai abundente comparativ cu partea de sud a insulei unde ploua destul de rar. Asa ca am parasit si noi nordul innorat si ne-am reintors in sud, unde sub un soare stralucitor ne-am tolanit la plaja in statiunea vecina Los Cristianos.
A treia zi bineinteles tot cu gandul la vulcan ne-am trezit si am sunat repede la cei de la telecabina si am primit raspunsul mult asteptat: functioneaza! Am pornit repede catre varf de data aceasta cunoscand drumul si fara opririle pentru poze pe care le facusem in ziua precedenta. Ne-am oprit fix la telecabina si dupa plata biletului (25 EUR dus-intors) am pornit catre varf. Opt minute dureaza urcarea, dupa care poti privi insula si daca este senin si pe vecina ei, La Gomera, de la inaltimea de 3555 m. Ultimii aproximativ 200 m, pana la craterul vulcanului, pot fi parcursi pe jos, in baza unui permis ce se obtine gratuit de la Directia Parcului National Teide din Santa Cruz sau direct prin e-mail cu maxim 7 zile inainte. Imbracamintea trebuie sa fie adecvata insa, pentru ca aici vantul bate foarte puternic iar drumul este denivelat.Dupa coborarea de pe varf am pornit catre satul Masca.
Masca este un sat mic, asezat in mijlocul muntilor Teno, in zona Buenavista del Norte a insulei Tenerife. El este cunoscut ca cel mai frumos sat al insulei si a doua atractie a insulei dupa vulcanul Teide si nu este greu de vazut de ce.
Pe vremuri datorita pozitiei sale, intre munti, satul reprezenta o ascunzatoare din calea piratilor ce veneau dinspre Oceanul Atlantic, fiind ferit iar drumul pana aici anevoios. Astazi reprezinta o atractie turistica unde te poti pierde pentru momente bune in linistea sa si ii poti admira la nesfarsit frumusetile.
Cel mai la indemana de ajuns la Masca este cu masina. Inainte accesul se facea doar pe jos, satul fiind legat de restul insulei prin sosea abia in anul 1991, de aici si denumirea sa de “Satul pierdut” al insulei. La un moment dat aceasta vale fertila adapostea o comunitate puternica de aproximativ sase sute de persoane. In prezent populatia mai numara doar o suta de persoane, multe dintre vechile case de piatra fiind goale iar multi dintre sateni ramanand aici doar pentru a servi nevoile turistilor.

Drumul catre sat porneste din Santiago del Teide si incepe cu o scurta urcare urmata de coborarea intre munti. Drumul ce serpuieste aproape in zig-zag ofera panorame uluitoare, ce-ti taie respiratia, asupra insulei si a muntilor. Strada este ingusta, cu greu incap doua masini; la intalnire acestea trebuie sa se pozitioneze foarte aproape de margine iar una dintre ele sa se opreasca. Drumul este dificil, cu ale sale curbe in ac de par, insa merita tot efortul.  Drumul este marginit pe o parte de stanca iar pe alta parte de prapastie. Din loc in loc pe marginea sa, isi fac loc cactusi infloriti.

Prima senzatie, la coborarea din masina, este ca ceva te trage in jos, atat de abrupta este strada. Urmeaza apoi peisajul, 2 stanci ascutite formand parca un triunghi ce lasa loc albastrului oceanului. Privelistea este extraordinara; in jos multa verdeata, palmieri din abundenta, mari si impunatori, cactusi, arbusti cu flori incredibil colorate, multe dintre ele rasarite chiar in peretele de piatra.Satul este incredibil de rural si pastreaza inca modul traditional de viata care a disparut complet de oriunde altundeva din insula.Intregul sat este asezat in scari. Pe masura ce cobori un nivel altele apar pentru a bucura privirea. Primul nivel reprezinta practic zona de centru. Ca in cazul majoritatii satelor si oraselor spaniole, aici se afla plaza sau piata satului. Piata poarta acelasi nume cu cel al satului, Plaza Masca, cu bancute si strajuita de un copac batran, cu coroana impunatoare.Este locul unde seara localnicii stau si vorbesc la un pahar de vin, este locul unde au loc toate evenimentele religioase si sarbatorile legale. Exista si o bisericuta, in care incap aproximativ 80 de persoane. Aceasta biserica este punctul central al acestei mici comunitati catolice ce traieste aici si ea a suferit foarte putine modificari de-a lungul anilor.Casele din sat sunt mici, nici o dezvoltare moderna nu are loc aici. Este pur si simplu ceva uimitor de vazut.Satul se poate vizita si altfel, nevenind din varf cu masina, ci de jos, cu barca. Majoritatea barcilor ce opereaza din Los Gigantes se opresc in Golful Masca, de unde se poate urca pe jos, pana in varf. Drumul nu este usor si dureaza peste 4 ore.
Majoritatea turistilor prefera sa ajunga cu masina in varf si sa coboare pentru a se intoarce cu barca. Drumul astfel este mult mai relaxant.
Atmosfera este extrem de relaxanta, in ciuda turistilor prezenti in numar destul de mare este liniste si te pierzi parca in peisaj si atmosfera. Din loc in loc exista magazinase cu suveniruri sau diverse produse traditionale, insa preturile nu sunt mici de loc.
S-au deschis aici in timp si cateva restaurante si baruri, cele mai mai multe fiind deschise dupa-amiaza pana pe la ora 18: 00. Cel mai frumos poztionat este Chez Arlette. El este cel mai aproape de varf si cel mai aglomerat dintre toate; este situat chiar sub strada principala aproape de biserica. Terasa restaurantului, in mod particular, are vederi minunate supra vaii. Aici se poate servi limonada home-made, excelenta si racoritoare si de asemenea mancare canariana. Este un restaurant de familie, destul de marisor si aglomerat asa ca servirea nu este dintre cele mai rapide. Totusi rabdarea de a gasi o masa la umbra si asteptarea mancarii merita.
In cazul excursiilor organizate, cu timp limita, probabil ca este putin mai greu, alminteri cu siguranta merita. Nici aici
preturile nu sunt mici, nu imi mai aduc aminte exact, dar pentru 12. 5 EURO se poate manca un meniu al casei, antreu cu branza de capra, fel principal si desert. Iar placerea de a manca sub frunzele unui enorm palmier, privind satul ce coboara in jos, inconjurat de o liniste placuta este nepretuita.
Intregul loc mie mi s-a parut deosebit de frumos, de un exotism aparte. Nu stiu pentru altii cum este, dar eu am gasit aici un coltisor de Rai pentru care sper ca la un moment dat sa ma pot reintoarce in Tenerife.
A urmat o oprire scurta la Los Gigantes pentru a vedea stancile inalte iesite din ocean iar ziua incheiat-o cu putina plaja in statiunea Adeje.
Ziua a patra am dedicat-o in totalitate unei alte mari atractii a insulei, Loro Parque. Aici am privit show-rile papagalilor, delfinilor, orcilor si leilor de mare, am vizitat cel mai mare pinguinariu din lume, am admirat vegetatia luxurianta si gradina de orhidee, tigrul alb bengalez, testoasele gigant, iguanele si aligatorii, pasarile flamingo si bineinteles miile de papagali aflati aici. Parcul este situat in orasul Puerto de la Cruz, un alt orasel din nordul insulei, iar la plecare am dat o tura si pe aici.Centrul nu mi s-a parut ca aduce ceva deosebit, insa mi-a placut foarte mult un parc, situat undeva in capatul zonei de hoteluri, Parque de la Sortija. Parcul nu este asfaltat, insa este plin de palmieri iar eu sunt complet indragostita de acest tip de vegetatie.
Ziua urmatoare a venit randul unul alt parc, Siam Park, parc acvatic situat in sudul insulei, foarte, foarte aproape de Playa de las Americas.Inaugurat in 2008, Siam Park este cel mai mare parc acvatic din Europa.
Parcul este impresionant, este construit in totalitate in stil tailandez, vegetatia ii confera o nota foarte exotica iar
topoganele de aici rar mai pot fi vazute pe undeva. Aici se intalneste piscina cu cele mai mari valuri aritficiale din lume,
acestea atingand din ora in ora, pentru 20 de minute, o inaltime de 3 m.
Ne-am incheiat vacanta cu doua zile de plaja pentru a nu pleca totusi mai obositi decat am ajuns.
Si acum pozele, pentru ca frumusetea acestei insule nu poate fi descrisa numai in cuvinte.

octombrie 2009

Calatorie in lumea simbolurilor

ITALIA – apogeul frumosului pe Pamant, locul in care talentul si inteligenta sunt recunoscute, libere sa se manifeste. Utilul si frumosul se imbina aici, aducandu-ne revelatia expresiei “Cerul este limita”. Caci nelimitat creste aici creatia mintii si a mainilor omenesti. Dintre bijuteriile Italiei – sa vedem Roma.

ROMA – destinatia obligatorie pentru toti cei interesati de cultura si civilizatie – este eleganta, rafinata, civilizata. Roma trebuie vizitata cu ghid sau cu documentare prealabila, altfel este doar o plimbare mondena. Este un oras deosebit, conceput de minti profunde.

Iubitorilor de mistere si de simboluri, celor preocupati de metode educationale – va spun ca orasul acesta ascunde adanci intelesuri.

La Roma – esti ca Alice in Tara Minunilor. Esti ca un copil in lumea basmelor. Este ca si cum ai adormi si ai visa, pentru ca ceea ce vezi in vise sunt simboluri, limbajul inconstientului nostru.

ITALIENII
pe care ii intalnesti in timpul zilei, putini, sunt cei care lucreaza cu publicul – gata mereu sa te ajute cu zambetul pe buze. Este o lume axata pe solutii, pregatita sa citeasca pe chipul clientului necesitati si dorinte. Se remarca forfota continua de munca neincetata, patronilor li se pare nefiresc ca angajatii lor sa se opreasca din miscare. Cu ei te simti in siguranta orice ti s-ar intampla la Roma – rele sau bune. Fie ca au doar opt clase sau mult mai mult, italienii sunt eficienti cand te ajuta, vorbind scurt si la obiect. In plus, in Roma oricine vorbeste bine engleza – romanii, turistii, imigrantii-vanzatori ambulanti. Fluxul de lume pe strazile Romei este foarte mare si amestecat ca origine, cultura si educatie: englezi si americani, spanioli, japonezi. Dar, cu toate acestea, ceea ce se spune – “la Roma poarta-te ca romanii” – se respecta, nu stiu prin ce minune. Marea de oameni se misca incolo si incoace si nimeni nu te atinge si nu te deranjeaza. Civilizatia este evidenta si te obliga sa imiti, civilizatia de fapt asta inseamna: sa iti vezi de treaba fara sa ii deranjezi pe ceilalti.

ROMA ISTORICA.
Roma a ramas pana azi un muzeu si o scoala in aer liber, un loc plin de obeliscuri africane, de cladiri si de statui bine conservate, de ruine ingrijite. Este locul in care poti atinge cu mainile si cu pasii tai pietrele atinse candva de imparatii Romei.

De multe ori, o epoca a construit peste cea anterioara. Vechiul si noul se intrepatrund armonios. Constructiile noi sunt putine, italienii aleg mai curand sa consolideze si sa intretina ceea au deja. In general, cladirile sunt scunde si vechi, putin cam austere. Detaliile sunt niste bijuterii, de la decoratiunile imobilelor pana la felinarele strazilor.

Lupoaica cu pui sta marturie si lectie a modului in care se fac lucrurile marete. O vestala a nascut doi gemeni. Legea impunea vestalelor sa ramana pure. Incalcarea legii se pedepsea cu moartea prin ingropare de vie. Ca sa nu se afle, vestala a pus copiii intr-un cos, dandu-le drumul pe apa. I-a gasit o femeie de la lupanar (lupanar – derivat Lupa). Lupa (lupoaica) – femeia de la lupanar (bordel) i-a luat si i-a crescut pe micutii Remus si Romulus. La maturitate, Romulus l-a sacrificat pe fratele sau Remus si a construit cetatea care ii poarta numele: Roma. Pare o crima si seamana cu legenda mesterului Manole care si-a zidit sotia si a construit o manastire. Fratele geaman si sotia sunt persoanele cu care te identifici, cu care esti una si aceeasi fiinta. Considerand aceasta simbolistica, Romulus si-a sacrificat sinele, a renuntat la sine, la viata sa personala, la placerile lui, ca sa zideasca (zidire = creatie) o cetate. Mesajul de la romanii din Trecut a ajuns la noi: “creatia cere sacrificii personale”, efort, concentrare, perseverenta.

Columna lui Traian este ca un sul de papirus cu benzi desenate afisand istoria in imagini. Marcheaza momentele si conditiile in care romanii au dus bataliile cu dacii. Cand romanii au ajuns la sudul Dunarii, au trecut raul si a trebuit sa taie lanul des de grau cu sabiile ca sa isi faca drum. Au intrat in tara “celor mai cinstiti si mai drepti dintre traci”, cum ii numea Herodot pe daci. Romanii au spus ca au ajuns in Dacia Felix (Dacia Fericita). Roma a fost candva “Capitala Lumii”, centrul unui imperiu care a schimbat viitorul multor popoare de diverse rase: europeana, africana, asiatica si araba. Deviza cuceritorilor era “divide et impera”, “dezbina si guverneaza”. Dezbinarea se facea de regula prin inserarea altor neamuri, ca sa se certe intre ele, pierzand din vedere adevaratul adversar: cuceritorul roman caruia i se supuneau si ii cereau mediere. In ceea ce ii priveste pe daci, ramane totusi o intrebare: de ce suntem fratii Romei, de ce impartim statuia Lupoaicei cu pui? Din ce moment al istoriei ne-am schimbat denumirea din daci in romani? Ce s-a intamplat?

ROMA POLITICA.
Orice italian este un artist in meseria sa, aspira catre perfectiune prin tot ce face.
Dar cu o minte organizata care a dezvoltat strategii pe termen lung. In Italia gasim Continuitate. Italienii tin aceeasi directie din antichitate pana in zilele noastre. Cunosc scara valorilor, o respecta si gandesc pe termen lung – de la politicieni pana la omul de rand.

Iata cateva din aceste strategii pe termen lung.

Planul urbanistic.
Capodopere durabile stau drepte in fata noastra.

Colosseum – este construit din blocuri de piatra asezate pe piloni metalici, fara mortar. A fost ridicat la comanda imparatului Nero, pentru a capta atentia poporului cu “circ si paine”. Colosseum era “circul” de lupte intre gladiatori si cu animale salbatice nemaivazute in Europa. In dreapta lui, pe un mic deal – o cladire a Evului Mediu – ridicata cu piatra de la alte cladiri si peste o constructie a antichitatii. Aici era periferia Romei lui Nero. Imparatul a dorit extinderea cetatii. Extinderea presupunea teren, asa ca a provocat teribilul incendiu in care a ars cartierul saracilor. Planul urbanistic aplicat s-a bucurat de continuitate pana in ziua de azi. Strazile Romei sunt drepte, paralele si perpendiculare. Statiile de autobuz poarta numele bulevardelor traversate si sunt numerotate dupa multimea opririlor pe un bulevard: Gregorio I, II…. VIII – pe bulevardul Gregorio. La basilica San Pietro – statia se numeste San Pietro. Totul este facut sa simplifice viata oamenilor. Solutiile de genul acesta presupun inteligenta.

Continuare la http://gabico.wordpress.com/ cu subiectele: Politica de sanatate (Termele romane. Accesul la apa potabila.); Educatia vizuala (Arta – mesagerul Educatiei. Fontana di Trevi. Basilica San Pietro – cu darul ei – o calatorie alegorica in Rai.)

  HPIM5087 

I’ve just returned from my short, beautiful trip to Greece and I can share with you my personal impressions, thoughts and memories and maybe give you some recommendations . This is my first post and if you have any comments, notes, please feel free to write them down.

I’ve landed in Athens airport after a flight from Tarom, and experienced some soft turbulences just before landing, probably because of the strong marine currents. Our final destination is Zakynthos, the island of the caretta-caretta turtle, the favourite island of Artemis Godess and now the best place for great summer holidays if you want to relax on the beach, visit historical sites, and especially if you want to have fun and party all night long . Now, in april there are no direct flights to Zakynthos from other European cities, but immediatly when the summer season starts, direct charters are operated. From my city Cluj-Napoca, the charter starts in May and lasts until the end of September.

From Athens we drive by bus towards the Kilini Port, where we got the Ionian ferryboat : Prices: Per person 8,20 €, kids up to 5 years free, age 5-10 for 4,10 €. Car 37,50 € – with trailer 8,90 € per meter, trucks 10,20 € per meter, motorbike 12,50 €. These modern ferries have huge capacities and crossing in summer 7 times and more daily between the harbours. On our way from Athens to Kilini (about 3.5 hours) we stopped for a short coffee break at the Corinth Canal.

The Corinth Canal connects the Ionian Sea with the Aegean Sea (the Corinth Gulf and the Saronic Gulf) and transforms the Peloponnesian peninsula into an island. The canal construction started in VII th century BC, by Periander (the Greek Tiran), who dreamt of cutting the Istm in two, but he failed because of the technical difficulties. Others who tried an failed as well: Demetris Ist of Macedonia, Julius Caesar, Nero. In the beginning of the XIXth century a French company took over the construction but also stopped due to financial problems. Finally in 1881, the Hungarian architects who also worked at the Panama Channel project: István Türr şi Béla Gerster, managed to design the project and a Hellenic company took over the construction that was innaugurated in 1893. The Corinth Canal is 6,5 km lenght, 21m large, minimum 8 m depth. Due the fact that is very narrow, the canal cannot be crossed by big cargoboats and usually nowadays it is used by touristic boats only. It’s recommended to visit it at noon on a beautiful weather when the water colour is of magnificent turqoise, because of the sunshine.
to be continued on : http://creativeideea.wordpress.com/2010/04/24/zakynthos-the-greek-ibiza-on-2010/

Odata demult, cand zilele nu se numarau in saptamani si viata exista si in  afara weekendurilor, am hotarat sa plecam in lumea din oglinda lumii noastre. La noi ningea si ni se facea frig cand ne uitam prin sticla geamului, la ei soarele se topea in valuri domoale peste acoperisuri. Si asa am plecat in Africa.

Drumul nostru a fost lung, pentru ca inca nu invatasem  sa zburam pe propriile aripi. In prima escala, din Madrid, am dormit pe cimentul aeroportului cu zambetul pe buze, stiind ca este abia inceputul. La prima raza de soare si primul autobuz spre oras eram in picioare, incapabili inca sa vorbim. Madridul ne-a sedus irevocabil, lovindu-ne sufletul cu nebunia electrica a spaniolilor. Au fost 12 ore de imagini, de culoare, de etern. A fost primul oras pe care am vrut sa il inhalez, sa il port cu mine pretutindeni. Inca nu stiam ca aveam sa regasesc o parte din el tocmai in Africa. Cand ne urcam in urmatorul avion, cu destinatia Maraches, am vrut sa plang ca atunci cand lasi in urma o iubire.

Prima senzatie a Africii a fost caldura. Sufletul si pielea mea, traind inca in iarna Europei, aproape au tipat cand am atins pamantul. Si era doar inceputul… In Maroc totul se negociaza, incat incepi sa crezi ca daca nu esti atent te vei lasa vandut sau cumparat de catre negustorii oachesi si priceputi. Iar acolo toti sunt negustori, de la soferul de taxi care ne-a purtat cu o viteza ametitoare prin haosul de biciclete, carute, masini si animale de la aeroport pana in oras pana la proprietara corpolenta a primului riad in care am locuit. Dar toti negociaza cu placere, cu o emotie care te mira, tu, nepriceput european in ale targuielilor, incat te lasi cuprins de jocul lor cu o bucurie copilareasca.

Marocul nu are definitie, poate pentru ca este alcatuit din mii de bucati diferite, ca un puzzle cultural si social. Marachesul vechi m-a zguduit, ca o palma primita pe neasteptate. Daca in urma cu o zi eram in lumea civilizata si clara a Europei acum eram intr-o forfota de oameni, in mijlocul unui infern minunat, alcatuit din voci, imagini, oameni si zgomote fara sens, care nu se opreau si nu ma lasau sa ma opresc. In prima ora petrecuta in Maraches am crezut ca toti sunt nebuni, o nebunie contagioasa care o sa ma consume intr-un mod delicios. In prima ora am alergat practice dupa micul nostru ghid, prin piata legendara a Marachesului. Nu stiam unde sa ma uit si ce imagine sa imi imprim pe retina pentru totdeauna. Capate de oaie, fierte, iti ranjeau de pe stalpii unde erau atarnate. Tarabe imense, acoperite de fructe uscate, nuci si seminte te atrageau de la distanta. Dulciuri caramelizate sclipeau in lumina galbena a serii. Sute, mii de portocale asezate ordonat te chemau spre un pahar racoritor de nectar. Strazile erau pavate, de sus pana jos, cu mii de obiecte colorate, stralucitoare, traditionale, spre care te atrageau negustorii lor, atat de zelosi

Cum am ajuns, prin acel vartej de voci si imagini, in dreptul riadului unde urma sa dormim nu am sa stiu niciodata. Prima noapte a fost fara vise, mintea mea incercand sa se adune in fata atator stimuli noi. Dimineata am urcat pe acoperis, aici acoperisurile sunt terase pe care se ia masa, se  doarme sau pur si simplu se zace in soarele bland, in mijlocul perrnelor uriase. Ni s-a servit micul dejun in farfurii pictate si pahare de ceai ca in povesti. Aici am aflat ca nimic nu este mai placut decat un ceai de menta servit dupa propriul sau ritual, pe acoperisul unui riad din Maraches.

Urmatoarele zile am trait intr-un tablou incredibil de colorat. Bazarul marocan este ca Tara Minunilor, gasesti magie la orice pas. Aici poti cumpara orice vrei si orice nu vrei, de la sapunuri minuscule, decorative, la covoare tesute manual si bijuterii din argint lucrate cu migala. Mergand prin piata uiti in ce secol traiesti. De pe o taraba iti ranjesc lucrari dentare pe care negustorul te indeamna sa le probezi iar cativa metri mai incolo copile oachese te trag de mana sa incerci cateva tatuaje henna.

Din Maraches am plecat imbatati de zgomot. Pana in Essaouira am mers cu un autobuz vechi, incarcat pana la refuz cu oameni, capre si pasari. Zambeam cu totii, atmosfera era de film inca nefilmat.

Essaouira a fost, de la inceput, lumina. Totul aici este alb, cald, neatins. Daca Marachesul te asurzeste cu vocea sa, Essaouira te leagana bland in zgomotul pescarusilor. Desi trebuia sa stam aici doar doua zile ne-am prelungit sederea cu inca doua. Am locuit in ‘gaura albastra’, asa cum ne-a prezentat-o proprietarul sau, un riad magnific, cu paturi sapate in peretii vopsiti in albastru. De altfel aceasta culoare era pretutindeni in Essaouira, din cer pana in ocean. Fiind oras pe coasta Atlanticului Essaouira ne-a ademenit cu gratarele sale pline de peste pescuit proaspat, cu pescarusii gata sa faca orice pentru cativa creveti, cu valurile imense care se spargeau de vechile ziduri ale cetatii, cu armata de pisici lenese care se preling pe strazile albe. Viata aici este linistita, curge domol, cu siguranta nesfarsitului. De aici nu as fi vrut sa plec niciodata pentru ca timpul sta pe loc in Essaouira si te face sa te simti nemuritor.

Am plecat cu un gol in suflet, jurand sa ma intorc. Ne pregateam pentru o calatorie de cateva zile, spre destinatia noastra finala, Sahara. Zilele care au urmat au fost un vis, colorat in nuante de roscat, galben si albastru. Drumul a fost nesfarsit, cu nopti grabite in orase din ce in ce mai mici, ceai baut in pahare magice, perne moi desprinse din povesti arabe, portocale cu gust adevarat de portocale. Marocul este o poveste, o lume diferita pentru fiecare om ce indrazneste sa o vada. Am alunecat pe langa stanci imense, sosele nesfarsite, apusuri si rasarituri de soare ce ar merita fiecare un roman propriu. Intalnirea cu Sahara a fost neasteptata. Deodata eram langa piciorul dunei. Am dormit in sunetele desertului, sub lumina clara a lunii reflectate de nisip. Daca in Essaouira ne-am simtit nemuritori aici ne-am simtit mortalitatea, acut si iremediabil, in nesfarsitul desertului. Am privit rasaritul in liniste, incapabili sa spunem un cuvant. Ma simteam la capatul lumii, martora a unui nou inceput. A doua zi am plecat inapoi spre Maraches. Nimeni nu spunea nimic, de parca pierdusem pe cineva drag. Drumul de intoarcere a fost o rememorare a ultimelor zile, cu amintiri fragmentare pe care incercam sa le zidim pentru totdeauna in noi.

Am mai petrecut doua nopti in Maraches, intr-un alt riad, intre perne moi si rosu regal. Zborul spre casa ne-a purtat prin Milano, unde Europa ne-a reamintit ca apartinem unei alte lumi, nu celei a nisipului si a povestilor ciudate. Ploua iar ploaia a sters din noi o parte din melancolia acelei calatorii, dar fiecare am pastrat Marocului un loc ascuns in suflet.

S-a intamplat in vara anului 2007 sa plecam in Grecia. Eu si actualul meu sot, pritenul meu de atunci. Urma sa mergem pe insula Aghistri unde stateam cazati la o vina privata. Nu mai plecasem pana atunci in afara tarii la mare asa ca tot ce urmeaza sa povestesc pentru noi a fost ceva fabulos.

Am plecat cu avionul pana in Atena. In momentul de fata un billet dus intors de persoana, cu toate taxele incuse duce undeva la 229 de euro. Din aeroport am luat un autobuz care ne-a dus pana in portul Pireus, pret: 1,5 euro.

Cand am ajuns in port, am ramas fermecati de frumusetea vaselor de croaziera, vapoarelor si yachturilor ce erau poposite in port. Am ajuns la casa de bilete si ne-am achizitionat calatorii pentru insula Aghistri: 8 euro de persoana. In cazul in care calatoriti cu masina si vreti sa o urcati pe ferryboat trebuie sa achitati taxa de 22 de euro.

Calatoria cu ferry a fost minunata, mult soare, multa mare si multi pescarusi in culoare. In departare se zarea o insula ce semna foarte bine cu ce gasisem inainte de plecare pe google asa ca am coborat si noi odata cu toata lumea. Cum aveam multe bagaje si eram lihniti de foame dupa atat drum, ne-am oprit la o taverna sa mancam si din vorba in vorba cu proprietarul care ne si servea, am aflat ca suntem la 27 km pe mare N-V de Atena dar suntem pe insula Aegina, nicidecum pe Aghistri. Pentru Aghistri trebuia sa mai merge inca “2 statii”.  Cum nici un alt vapor nu mai poposea in port in acea dupa amiza am inceput sa cautam cazare pentru o noapte. Grecul ospitalier ne-a ajutat sa gasim rapid un loc de inoptat si ne-a ghidat spre un alt port de unde trebuia sa luam barca in dimineata urmatoare.

Dupa ce ne-am cazat (40 de euro pe o noapte) am mers sa ne  scaldam pe malul golfului Salonic. Nu cred ca pot descrie in cuvinte cum se vedeau casele grecesti pe dealuri…  iar lumina soarelui la apus dadea golfului un iz de poveste cu Achile si Hercule.

A doua-a zi ne-am continuat calatoria cu autobuzul pe o alta parte a insulei Aegina unde se afla portul principal si cel mai mare al insulei. Am ramas surprinsi de trasurile trase de cai care asteptau cu nerabdare sa familiarizeze turistii cu imprejurimile. Majoritatea hotelurilor erau cladiri clasice grecesti cu perdele colorate si glastre cu flori la geamuri. Pur si simplu te indemnau sa poposesti o noate acolo.  Stradutele ingute si  pline cu buticuri pe o parte si pe alta te indemnau la o sesiune de shopping: haine, accesorii, mirodenii, suveniruri, bijuterii si multe altele.

In piata se gasea o hala mare de pescarie si produse marine proaspete si deasemenea cateva taverne care preparau numai astfel de alimente proaspete. Nu am putut sa  nu incerc caracatita proaspata la gratar asezonata cu lamaie si sos de usturoi.

Ne-am continuat drumul cu barca spre insula Aghistri unde am stat cazati pe toata durata sejurului. Acolo am descoperit ca nu vin foarte multi turisti dar sunt foarte multi britanici care locuiesc pe acea insula de doar 20 de km. In urmatoarele zile am mers la plaja in zona Limenaria, Aghistri. Zona cu plaje virgine, stiute doar de localnici. Am vizitati livezile cu maslini, livezile cu smochini si am ascultat cantece grecesti cantata de batranele din sat.

Se spune ca insula Aghistri are cele mai limpezi ape din toata Grecia. Nu stiu sa va spun acest aspect deoarece nu am vizitat si alte taramuri grecesti.

De-a lungul sejurului ne-am reantors pe insula Aegina pentru a vizita diverse obiective turistice printre care: Manastirea Sfantului Nectarie, facatorul de minuni, plantatia de fistic, templul zeitei Aphaia, casa memoriala a scriitorului Nikos Kazantzakis. Pentru cei care nu stiu, acesta este scriitorul care i-a dat lumina lui Zorba Grecul. Si pentur ca sunt femeie  nici sesiunea de shopping nu am lasat-o deoparte. Si crede-ti-ma am avut unde!

Ne-am reantors pe plaiurile mioritice dupa sapte zile de paradis in taramul zeilor: Aegina si Aghistri, cu gandul de a ne reantoarce in minunata Grecie.

Va multuemsc pentru rabdarea pe care ati avut-o sa cititi acest mic jurnal de vacanta.

Va urez vacante cat mai frumoase si pline cu soare,

Sorina Barbu

Ne-am intors de cateva zile din sejurul castigat pe blogul Christian Tour. Doresc prin acest articol sa impartasesc cateva impresii si ganduri din vacanta petrecuta in Santorini. In primul rand, pentru cei care au indoieli sau dubii cu privire la corectitudinea concursurilor organizate pe blog, pot afirma cu tarie ca premiile sunt adevarate, iar castigatorii sunt alesi “cinstit”-eu personal, spre exemplu, neavand nicio legatura (rudenie ,prietenie, amicitie) cu niciun angajat Christian Tour-. Pentru a trece la lucrurile cu adevarat importante si anume la sejurul petrecut pe insula, mai am de facut o observatie: In ultimii trei ani am achizitionat sejururi in afara tarii. Toate pe insule din Grecia. Nu stiu cum se descurca in cazul altor destinatii, insa nu pot sa nu observ ca de la an la an, echipa Christian Tour si-a imbunatatit serviciile, si-a dezvoltat programele si poate cel mai important, a inceput sa isi fidelizeze clientela (fie si prin prisma acestui blog). Sigur, nu vreau sa laud excesiv, pentru ca intrand in amanunte se pot gasi in continuare lucruri ce ar trebui ameliorate, daca nu chiar schimbate, insa per total mi-a lasat impresia unei agentii cu pretentii ce isi respecta clientii si face tot posibilul pentru a gasi solutii pentru toate gusturile. Voi alege in continuare sa imi planific vacantele cu Christian Tour! Revenind la Santorini: Vacanta a inceput cu reprezentantul Christian Tour inmanandu-ne voucherele pentru biletele de avion si cazare, la check-in pe Otopeni. A urmat un zbor placut cu Aegean Airlines de aproximativ o ora si 45 minute pana la destinatie: aeroportul din Fira. Primul contact cu insula a fost ciudat: peste tot numai stanci, roca si foarte multa ariditate. Ici-colo cate un palmier sau un tufis uscat de soare. Pe drumul spre hotel, usor-usor au inceput sa apara faimoasele case albe, varuite, toate ornamentate cu elemente de diverse nuante albastre si asortate cu manunchiuri de flori rosii, mov sau portocalii. Atmosfera este pentru inceput stranie, insa ulterior pe masura ce am inceput sa descoperim insula pas cu pas, totul s-a transformat in ceva deosebit, o experienta unica si bineinteles romantica. Hotelul Orion situat in Kamari este o varianta pentru toti cei ce vor sa exploreze insula si sa traiasca experienta Santorineza. Pentru cei ce cauta un loc extrem de romantic, cu tente de lux, recomand cu caldura hotelurile din partea opusa (Immerogvili, Fira, Oia, Firostefani). Hotelul ne-a lasat o impresie buna (stiam la ce sa ne asteptam inainte de a pleca). Este un hotel cinstit, curat, cu mobilier usor invechit si rustic, avand nevoie clar de o renovare; compenseaza insa prin personalul foarte amabil, piscina curata, dotata cu bar si sezlonguri (foarte frumos, dealtfel, aranjata aceasta zona). Camera este dotata cu aer conditionat si televizor(pe care l-am deschis o singura data). Micul dejun se poate servi pe terasa, in camera, sau la bar, insa noi am preferat zona piscinei. Vremea ni s-a parut ideala pe tot parcursul sejurului. Soarele ardea foarte tare, insa briza marii, mai mereu prezenta, compensa caldura. Noaptea de obicei era foarte racoare. In prima zi am avut intalnirea cu “ghidul local”- Alina. Ca si ceilalti “ghizi locali” de care am avut parte pe parcursul sejururilor luate prin Christian Tour, s-a dovedit extrem de amabila si foarte receptiva. Ne-a ajutat de foarte multe ori cu raspunsuri la diferite probleme ivite. Punctele de atractie turistica ale insulei le-am vizitat pe parcursul a 5 zile, ultimele doua ramanand de plaja si cumparaturi. Am inchiriat o masina 3 zile cu care ne-am plimbat in voie pe insula. Ce ne-a placut foarte mult: Oia seara- absolut superb pentru promenada, chiar dupa apus, si pentru a savura un coktail la una din terase. Farul din Pharos (in apropiere de Akrotiri) este cel mai sudic punct al insulei, superb de vizitat chiar dupa apus, si culmea rasaritul din Kamari (chiar ne-am mirat de ce nu este promovat- toti turistii se strang in localitatile de pe coasta calderei pentru cel mai spectaculos apus din lume, insa nimeni nu recomanda superbul rasarit, de pe partea opusa, din Kamari. Este cu adevarat pacat, deoarece a meritat din plin trezirea la ora 4 dimineata pentru vizionarea spectacolului de culori). In rest, intr-adevar apusurile sunt deosebite (am vazut unul din sud-in zona Akrotiri, unul din centru-Immerogvili si unul din Nord-Oia) Este fascinanta desfasurarea de forte din Oia…care este efectiv invadata de turisti cu cateva ore inainte de apus. Spectacolul este total…se aplauda, se danseaza, etc. De vizitat ar mai fi Pyrgos, de unde se poate ajunge foarte usor la cel mai inalt punct de pe insula, unde panorama este fantastica, Mesagonia, Exogonia, doua satuce traditionale, situl arheologic de la Akrotiri (care din pacate era inchis), ruinele Thirei antice, neaparat croaziera oferita ca excursie optionala cu vaporasul traditional la vulcan si  plaja Rosie care este foarte spectaculoasa. Recomand in Kamari cu caldura taverna Alexander, unde singurii chelneri (doi la numar) sunt romani si au grija cum se cuvine de semeni:) Mancarea este excelenta si portile foarte mari. Deasemenea este important sa gustati faimosul Vinsanto, vinul Santorinez care este celebru in lume si care poate fi gasit la una din multele vinarii de pe insula.Per total, a fost o experienta unica, frumoasa, romantica si relaxanta care ne-a incarcat bateriile si ne-a adus aminte de cat de important este sa calatoresti, sa cunosti si sa apreciezi tot ceea ce a creat natura, dar si omul. Multumim Christian Tour si , cu siguranta, pe data viitoare! La anul sper sa ne intalnim din nou… cu destinatia Zakynthos.

Am stat putin sa ma gandesc care ar fi “cea mai reusita excursie/sejur” pe care mi-a fost dat sa il traiesc. Sunt multe, dar una anume mi-a umplut inima. Se intampla acum cativa ani, cand eu, sotia si inca doi prieteni am hotarat sa incercam sa facem o excursie “asa cum ne dorea sufletul” – in Grecia. Am ales sa mergem cu masina, pentru a avea toata libestatea de miscare pe care ne-o doream. Itinerariul si obiectivele au fost lasate in grija mea, in calitate de personaj pasionat de istorie, mitologie si alte chestiuni legate de vechea Grecie. Ca atare, am avut libertate deplina, de care m-am si folosit. Am inceput cu o documentare exaustiva, am eliminat “zonele” care nu se incadrau in tema “Grecia Antica”, am hotarat ca datorita timpului limitat (14-15 zile) nu ne vom aventura decat pe continent, urmand ca Delos, Samos, Rodhos, Kos si celelalte delicatese marine grecesti sa le lasam pe alta data. Am bifat pe o harta toate obiectivele “sine qua non”, am facut pregatirile “materiale”, si am purces la drum. 2 familii, o masina, doua corturi (excursie “studenteasca” – bani limitati, campinguri, etc). Multa incredere si voie buna.

Am plecat seara din Romania (la sfaturile unor prieteni – ca sa putem trece Bulgaria noaptea). Drum fara peripetii pana in Salonic (nu ne-am intalnit nici cu Generalul Cinciulescu si nici cu fratele mai mare, Zeciulescu..) Prin Salonic am trecut “in fuga mare”, conform deciziei de a merge strict catre antic. Prima escala a fost in Katerini, unde campam, baie in apele cristaline ale Mediteranei, somn, si dimineata (dupa o alta baie) – strans cortul si glont spre Dion. Caldura ingrozitoare, ii “tarasc” efectiv dupa mine pe prietenii mei, le povestesc despre Alexandru, despre Filip, despre Aristotel. Incerc sa ii fac sa vibreze pe aleile pe care Alexandru primea lectii de la Aristotel, ii pun sa stea in locurile unde s-a luat decizia invadarii Greciei, vizitam templul comandat de Alexandru dupa expeditia din Egipt (dedicat lui Isis), vizitam casa lui Nero (prilej de alte istorii). Plecam extenuati de caldura, ne bucuram de aerul conditionat din masina, si ne indreptam spre Larisa, Lamia (Thermopile) si mai apoi spre Delphi. La plecarea din Dion ii promitem muntelui Olimp ca o sa ii facem o vizita exclusiva.

In drumul spre Delphi trecem prin Arachova, locul de unde se alegea viitoarea  Phytia, ne bucuram de privelistea de “mare in mare” a livezilor de maslini prelungind stralucirea marii din golful Itea, si ne cazam ca de obicei intr-un camping, pe nume – se putea altfel – Apollo. Ne bucuram de apus din satul de linga site-ul arheologic, gustam din bucataria locala la o taverna, si adormim cu gandul la Pythia, Oracol, Sfinx, Cei sapte contra Tebei, Orfeu…

In Delphi e mai racoare, site-ul e absolut magnific, la fel si muzeul (foarte modern, foarte bine organizat). Ne delectam cu imaginea stadionului “suspendat” in stanca, cu metopele reprezentand luptele lui Hercule, cu cei doi Kouroi (splendide reprezentari de arta cicladica), cu vestitul Conducator de Car. (prilej pentru mine sa incep sa povestesc legenda Atreizilor, sa il introduc in scena pe Pelops, pe Tezeu, pe Oenomaos, pe Myrtilos si ale lor istorii. Promit ca o sa le continui la Olympia…).

Mai ramanem o noapte la Delphi, si plecam spre Atena. Dupa ce luam contact cu nebunia din trafic si acei frumosi (a se citi – inconstienti) motociclisti din Atena, reusim sa ne cazam foarte aproape de Acropole, undeva pe Ermou, langa Monastiraki. Aici ne cufundam putin in piata de vechituri, in tavernele Atenei, dedicam o zi intreaga pentru Acropole, ne racorim putin in Gradinile Nationale, asistam la schimbarea garzii, admiram arhitectura neoclasica a Zappeion-ului, privim apusul printre coloanele templului lui Zeus Olimpianul, mergem pe urmele lui Hadrian, acest roman atat de iubitor de grecesc…

[...]Scriu si imi dau seama ca probabil ma indrept intr-o directie gresita. Nu pot sa scriu un roman aici, nu pot sa va plictisesc (sau nu) povestind tot ce s-a intamplat acolo. Fac o promisiune – in functie de comentariile pe care o sa le primesc, o sa continui cu partea 2-a, a 3-a, etc O sa enumar doar un sir de cuvinte, care pentru mine inseamna fiecare cate o pagina pe acest blog. Propylaea (pavata cu marmura neagra pe centru si alba le margini – in imaginatie), Erechteionul, Templul Atenei, Pericle, Templul lui Poseidon de la cap Sunion, orasul lui Pericle/orasul lui Hadrian, muzeul Acropole cu standuri goale de exponate (pentru a pune presiune pe guventul britanic de retrocedare a exponatelor), Teatrul lui Dionysos, al lui Herodes Atticus,… Istmul Corinthic, Acrocorinth, ATICA si Argolida, Epidaurus (cu spledidul amfiteatru, cu medicul/zeu Asclepyos/Esculap – merita vazut un concert aici), Nafplio (prima capitala a Greciei independente), Tolo,  Argos (cu cel mai inalt amfiteatru – se pare acoperit), Tiryns (orasul alb – sursa de inspiratie pentru vestitul Tolkien), Micene (cu toate legendele, cu Troia, cu mormintele lui Atreu, cu poarta  leilor, cu zidurile ciclopice… cu Agamemnon, cu Schliemann… cu Elena, cu legaturile cu Creta si civilizatia minoica, cu taurul…). Mai apoi Tripolis, Kalamata, Sparta (un intermezzo in istoria medievala – cu Mistra si peninsula Mani, cea niciodata cucerita). O zi de relaxare in pesterile din Diros (peste 1 Km de plimbat cu barca in pesterile scufundate…), apoi Olympia, cu gradinile ei, cu Stadionul, cu Templul lui Zeus (si vesnica lui statuie – cel putin in constiinta noastra), Patras, Kalambaka/ Meteora (la insistentele prietenului), Ioanina si cel mai vechi Oracol vestit al antichitatii, cel de la Dodona…

Au fost 15 zile, si ne-am bucurat de fiecare minut.

P.S. Voi reveni…

Dear Cristina,

Dear Cristian!

Kalimera from Kos!

We are pleased to send you the attached pictures of the first arrival of your CHRISTIAN TOUR to Kos!

Our quick report  

Your local leader

Alina is an excellent persosn! Clever, accurate, open hearted and caring! She is taking her responsibilities very reriously and within no time she came excellently into the rhythm. She was helped by all our clolleagues to prepare and place in the hotels nicely presented info books to 8 hotels (the ones we have commitments in) and Konstanza, our Moldavian colleague, offered her assistance to Alina’s adjustment, preparations of info books and also her presence at the airport upon arrival of the charter & her escorting the second bus.

Ma numesc Andreea , sunt din Timisoara si m-am intors ieri din concediul petrecut in insula Thassos, Potos.
In primul rand vreau sa va spun ca m-am simtit excelent ,insula este foarte frumoasa, a fost o vacanta reusita.Dar aceasta este partea pozitiva. De fapt, eu vreau sa va sesizez partile negative, care tin de firma dumneavoastra si de organizare:
1. Am avut un ghid pe nume Andrei Rus, un domn tanar, extrem de arogant, obraznic, care nu stie sa lucreze cu oamenii, sa comunice si nu are nici un limbaj, si fara nici o urma de bun simt. Dumnealui s-a prezentat ca fiind ghid turistic, nu insotitor de drum, dar nu ne-a dat absolut nici o informatie pe tot parcursul calatoriei Timisoara-Potos,asa cum ar tebui sa faca un ghid;; de cate ori era deranjat de catre turisti cu vreo intrebare raspundea obraznic.De exemplu o doamna l-a rugat sa ne mai povesteasca cate ceva despre locurile pe unde trecem iar el a raspuns:”ce vreti sa va spun sunt boscheti si tufe in dreapta si stanga; nu am ce sa va spun mai mult”. Eu am fost la a 4-a calatorie in Grecia si a nu mai stiu cata in afara tarii, dar niciodata un ghid nu s-a comportat asa.Asemenea om nu merita sa mai lucreze in turism si nici cu oamenii.
2. Temperatura in autocar a fost reglata dupa bunul lui plac, asfel incat sa se simta confortabil termic fara a intreba turistii
3. La intoarcerea din Thassos timp de vreo 8 ore ne-a “terorizat” un acelasi CD cu muzica care s-a tot repetat iar cand o fost rugat de o turista sa schimbe muzica care era si tare si de discoteca, s-a suparat foarte tare si a raspuns obraznic.
4.In dimineata zilei de 3.06.2010 cand am ajuns in Thassos, eu si sotul meu am fost ultimii turisti cazati fiind in statiunea Potos; a avut loc un incident: Dl. Andrei vorbea cu D-ra Maja, reprezentanta agentiei Mythos Travel din Thassos in limba engleza, spunandu-i ca noi doi ar trebui sa ne bucuram ca ne face gratis turul insulei, parca era ofensat ca trebuie sa ne duca pana in Potos;credea ca nu intelegem engleza, dar s-a inselat.
5.La intoarcere in Romania ne-a lasat sa asteptam vreo 2 ore in portul Limenas in fata autocarului, in soare si la 30 de grade pana cand a luat masa de pranz, dupa ce initial a spus ca lipseste 30 minute, sa nu plecam de la autocar ca trebuie sa prindem ferry-boat-ul.Cand un turist varstnic, din Craiova, suparat si nervos l-a intrebat de ce ne-a lasat sa asteptam a inceput sa tipe la el si sa spuna ca el nu are ce discuta,” trimitandu-l pe om la plimbare” .Batranul a fost foarte nervos.
6.S-a fumat in autocar atat ghidul cat si conducatorii auto.
Iar acum sa va povestesc putin de conditiile de cazare: singurul avantaj al vilei Urania este pozitionarea pe plaja, am avut vedere la mare; dar baia a fost ingrozitoare, usa de la baie nu se inchidea, apa la toaleta curgea zi si nopapte, iar canalizarea a fost tot timpul infundata, ori de cate ori ma spalam pe maine sau faceam dus toata apa iesea in baie, culminand cu ziua de luni cand am avut inundatie pana in mijlocul camerei, cu apa de un lat de mana.
Daca as fi sa dau o nota organizarii pe o scara de 1 la 10 asa cum se procedeaza in toata lumea cu unitatiile de cazare si agentiile de turism as fi indulgenta daca as da nota 2 ( pentru ca 1 este pentru copiat ).